Dacă politica românească ar fi sport olimpic, România ar lua aurul la contradicții, iar Bucureștiul ar rămâne în tribune, privind cu admirație spre Cernavodă. Aici, pe scena mică, dar intensă, a apărut un nou geniu politic: Adi Mîrșu, consilier local AUR, strateg fin și — mai nou — reclamant împotriva propriei persoane instituționale.
Votul care doare… dar doar după!
Povestea e simplă, dar genială:
👉 Consiliul Local votează mărirea impozitelor.
👉 Printre mâinile ridicate, se află și mâna domnului Mîrșu.
👉 După vot, revelația: „Stai puțin… nu e bine!”
👉 Soluția? Dăm în judecată Consiliul Local.
👉 Mic detaliu: și el face parte din Consiliul Local.
Un adevărat conflict de interese emoțional, un nou concept juridic ce ar putea intra în manuale: „Am fost de acord, dar nu mai sunt, așa că mă dau în judecată.”
Parlamentarii? Amatori!
La București, parlamentarii încă se chinuie cu lucruri banale: promisiuni neonorate, proiecte uitate prin sertare, scandaluri previzibile.La Cernavodă, însă, nivelul e mult peste:
- votezi o mărire de taxe
- apoi ataci mărirea de taxe
- eventual te întâlnești cu tine însuți pe holurile instanței și te întrebi: „Tu de ce ai votat?”
Adi Mîrșu a dus versatilitatea politică la rang de artă. Este simultan:
- pentru mărirea impozitelor (la vot)
- împotriva măririi impozitelor (în instanță)
- parte a problemei
- parte a soluției
- și, probabil, martor cheie.
Dacă ar fi fost prezent la Revoluție, ar fi fost în același timp și în balcon, și în mulțime, și la procesul de după.
Cernavodă nu mai are nevoie de reprezentare națională. Are deja un concept politic unic, demn de export:
Votează azi. Contestă mâine. Dă-te în judecată poimâine.
Parlamentarii din București pot lua notițe. Maestrul e la Cernavodă, iar lecția e clară:Când nu știi cu cine să te cerți, începe cu tine.
Ca să fie tabloul complet, trebuie spus că originalitatea absolută a lui Adi Mîrșu nu este chiar… originală.
Surse apropiate de inspirația politică spun că ideea procesului împotriva propriului vot ar fi fost „împrumutată creativ” de la Gabriel Mascas.
Practic, dacă votul a fost personal, conceptul a fost second-hand. Un fel de politică SH: nu contează cine a gândit-o primul, important e cine o pune în aplicare mai prost și mai vizibil. În ritmul ăsta, ne așteptăm ca, în următorul episod, Mîrșu să-l dea în judecată și pe Gabriel Mascas pentru că i-a dat ideea pe care el a folosit-o.