Mai mulți elevi din Cernavodă, aparținând unei clase a XII-a, profil uman, din cadrul Liceul Teoretic „Anghel Saligny”, au sesizat conducerii unității de învățământ o serie de aspecte considerate deosebit de grave privind desfășurarea activității didactice la disciplina istorie, în contextul apropierii examenului de bacalaureat.

Potrivit sesizărilor formulate, elevii reclamă faptul că materia necesară susținerii examenului de bacalaureat nu ar fi fost predată corespunzător la clasă, existând inclusiv situații repetate de absență de la ore într-o perioadă esențială pentru pregătirea examenului.

În sesizare se arată că elevii se află în situația de a susține una dintre cele mai importante probe ale examenului de bacalaureat fără ca întreaga materie să fi fost parcursă și explicată efectiv în cadrul orelor.

De asemenea, elevii susțin că după simulările examenului de bacalaureat nu ar fi avut loc o analiză reală a lucrărilor și nici explicarea concretă a greșelilor făcute, aspecte considerate fundamentale pentru corectarea deficiențelor înaintea examenului final.

În documentele înaintate conducerii liceului sunt invocate și situații în care activitatea desfășurată la clasă nu ar fi corespuns obligațiilor profesionale specifice actului educațional, fiind reclamat inclusiv faptul că, în timpul orelor, atenția ar fi fost direcționată către utilizarea telefonului mobil, în detrimentul activității efective de predare.

Totodată, elevii reclamă utilizarea unui limbaj considerat incompatibil cu statutul și conduita pe care funcția didactică le impune, precum și existența unei presiuni indirecte către efectuarea de meditații particulare, fără a se ține cont de posibilitățile financiare diferite ale familiilor elevilor.

Potrivit sesizării, elevii consideră că o asemenea situație afectează grav principiul egalității de șanse în educație și pune în pericol pregătirea lor pentru examenul de bacalaureat, cu impact direct asupra viitorului educațional și profesional.În cadrul demersului adresat conducerii unității de învățământ s-a solicitat verificarea modului de desfășurare a activității didactice, analizarea situației absenteismului, precum și verificarea înregistrărilor camerelor video din sala de clasă, în măsura în care acestea există și pot fi utilizate conform cadrului legal aplicabil.

Sesizarea invocă inclusiv dispozițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, referitoare la obligația personalului didactic de a asigura desfășurarea corespunzătoare a procesului educațional, respectarea normelor de conduită profesională și protejarea interesului superior al elevului.

Elevii solicită conducerii liceului analizarea urgentă a situației, în contextul apropierii examenului de bacalaureat și al impactului direct asupra pregătirii acestora.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *