Sesizările apărute în ultimele zile în spaţiul public cu privire la funcţionarea fişierului din cadrul Spitalului Orăşenesc Cernavodă au fost remediate, potrivit conducerii unităţii medicale.

Mai mulţi locuitori ai oraşului au reclamat faptul că nu reuşeau să ia legătura telefonic cu fişierul spitalului, existând inclusiv nemulţumiri legate de modul în care erau trataţi cetăţenii atunci când încercau să obţină informaţii.

În urma acestor sesizări, managerul interimar al Spitalului Orăşenesc Cernavodă, Ramona Tudor, a verificat personal situaţia şi a constatat faptul că problema principală era una de natură tehnică. Mai exact, centrala telefonică nu permitea preluarea simultană a mai multor apeluri, iar în momentul în care linia era ocupată într-o conversaţie, celelalte apeluri nu mai puteau intra în aşteptare.

Conducerea spitalului a luat imediat legătura cu operatorul de telefonie care administrează centrala telefonică, iar problema a fost remediată.

„În acest moment, apelurile telefonice vor rămâne în aşteptare până la preluarea lor de către personalul de la fişier”, a transmis managerul unităţii medicale.

Potrivit acesteia, în ultima perioadă, Spitalul Orăşenesc Cernavodă funcţionează la capacitate maximă, iar numărul apelurilor telefonice primite este foarte mare, ceea ce a dus la apariţia acestor dificultăţi tehnice.

Managerul Spitalului Orăşenesc Cernavodă şi-a cerut scuze cetăţenilor pentru inconvenientele create şi a precizat că vor fi monitorizate în continuare serviciile oferite pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete.

Deși problemele tehnice privind funcționarea liniei telefonice de la fișierul Spitalului Orășenesc Cernavodă au fost remediate, potrivit conducerii unității medicale, o altă nemulțumire continuă să fie reclamată periodic de către cetățeni: atitudinea considerată ostilă a unei părți din personalul care interacționează cu pacienții. Zeci de locuitori ai orașului au semnalat, de-a lungul timpului, faptul că au fost tratați cu lipsă de răbdare sau cu un ton nepotrivit atunci când au solicitat informații la ghișeu ori telefonic, aspect care continuă să provoace nemulțumiri în rândul celor care ajung la spital.

By admin

One thought on “Problemele de la fişierul Spitalului Orăşenesc Cernavodă au fost rezolvate. Managerul unităţii: „Apelurile vor rămâne acum în aşteptare până la preluare””
  1. Suntem un oraș nuclear D.na Directoare, rezolvați, cu Cab Orl ,cu programarea la anumite ore, nu trebuie sa astepte pacienții ore in sir, la ce mai este programare despre ce vorbim!lpacienților pacienților
    . Or
    O

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *